Dezvoltarea mediului de afaceri depinde de dialogul eficient cu autoritățile centrale și participarea în procesul decizional
Dialogul transparent și constructiv cu factorii de decizie, pe aplicarea uniformă a legislației, și participarea permanentă a oamenilor de afaceri în procesul decizional sunt esențiale pentru a crea un mediu de afaceri concurențial echitabil pentru toți jucătorii pieței. Sunt concluziile mesei rotunde „Guvernare transparentă și incluzivă: participarea mediului de afaceri la dialogul cu autoritățile publice”, desfășurată pe 26 septembrie la Hâncești. Evenimentul, care face parte dintr-o serie de cinci mese rotunde organizate la nivel național, al căror scop este să faciliteze crearea unui dialog constructiv între autoritățile publice și mediul de afaceri.
„Ne dorim un dialog între autorități și antreprenori, ne dorim ca vocea mediului de afaceri să fie auzită, iar propunerile businessului să ajungă priorități pe agenda Guvernului. În acest sens, comunicând cu mediul de afaceri am conștientizat importanța legii prevenții potrivit căreia la prima încălcare, agentului economic i se aplică sancțiunea de avertisment. Așadar, vrem să convingem autoritățile că trebuie să comunice cu mediul de afaceri pentru a găsi soluții comune”, susține Veaceslav Ioniță, economist în cadrul Centrului de Antreprenoriat și Politici Economice (CAPE). În opinia lui, autorităţile publice nu își îndeplinesc în totalitate și cu responsabilitate sarcinile ce reies din legea privind transparența în procesul decizional, și lipsește un dialog real între autoritățile publice și business.
„Mediul de afaceri trebuie sa fie foarte receptiv, să participe activ la procesul decizional și să ofere propuneri la modificările legislației sau la niște proiecte de lege, deoarece acest lucru afectează nemijlocit activitatea businessului. Din păcate, puțini antreprenori vin cu propuneri și participă la procesul decizional”, recomandă Tatiana Cojocaru, directorul filialei Hîncești a Camerei de Comerț și Industrie.
Potrivit reprezentanților mediului de afaceri prezenți, actele normative sunt elaborate și adoptate fără consultarea businessului, fără a ține cont de recomandările acestora. De asemenea, sistemul actual al controalelor de stat este orientat preponderent spre sancționarea agentului economic, chiar dacă a comis încălcări neintenționate, exporturile produselor agricole sunt monopolizate, iar consolidarea terenurilor agricole nu este stimulat, probleme ce dăunează businessului.
„Ar trebui să existe suport din partea statului pentru ca școlile profesionale să fie promovate. Participăm la expoziții și evenimente publice la nivel național și internațional, avem și etichetă și logo și ne mândrim cu producția agricolă de struguri, dar nu putem să ne promovăm. Aici este problema majoră”, povestește Nicolae Basarab, directorul Școlii profesionale din orașul Leova.
„Legile trebuie să funcționeze de sus – de la președinte și până la cel cu sapa. Toți trebuie să fim egali în fața legii. Ne frământă foarte mult și monopolizarea și nu există concurență. Iar organele de control ne amendează pentru orice întârziere a unei dări de seamă. Toate aceste lucruri ne epuizează”, spune Alexandru Tabără, agricultor din satul Cărpineni, raionul Hîncești.
Iar sistemul de achiziții publice se confruntă cu un șir de probleme legate de accesul deschis al datelor la toate etapele procesului de achiziție. Lipsa transparenței, dar și alte probleme majore în domeniu duc la câștigarea achizițiilor publice după interese, inclusiv apartenență politică. „Achizițiile publice din Moldova vor deveni transparente și eficiente atunci când toate procedurile de achiziții publice vor fi cu utilizarea platformelor electronice, când achizițiile publice vor fi monitorizate permanent de către societatea civilă și toate contractele de achiziții publice vor fi făcute publice”, este de părere Viorel Pîrvan, jurist în cadrul Centrului de Antreprenoriat și Politici Economice (CAPE).
La rândul lor, autoritățile publice locale consideră că dezvoltarea mediului de afaceri din Republica Moldova depinde de respectarea legislației și de comunicarea permanentă între legiuitor și antreprenori „Dialogul este necesar să existe permanent. Legiuitorul trebuie să cunoască care sunt problemele în toate domeniile activității antreprenoriale pentru a oferi soluțiile care sunt înaintate chiar de antreprenori. Și atunci legile vor fi perfecte pentru că suntem în continuă evoluție și îmbunătățire a legislației”, consideră Natalia Răileanu, șefa direcției economie și atragerea investițiilor, din cadrul Consiliului raional Cimișlia.
Iar Ion Sîrbu, șeful secției agricultură din cadrul Consiliului raional Hîncești este de următoarea părere: „Sunt probleme în toate domeniile, dar ca în agricultură nu există nicăieri. Iar când este vorba de controale, fermierul lasă capul în jos și se gândește mai bine să plătească decât să aibă neplăceri mai multe și cu asta va activa mai departe. Vorbim de probleme și singuri uneori ne creăm aceste probleme”.
Problemele și recomandările participanților la masa rotundă „Guvernare transparentă și incluzivă: participarea mediului de afaceri la dialogul cu autoritățile publice” urmează a fi examinate și incluse într-o notă de poziție din partea mediului de afaceri, înaintată ulterior noului Guvern.
Mese rotunde similare vor avea loc în orașele Bălți, Cahul, Orhei și Soroca.